Pentru o generaţie/civilizaţie contemporană care nu prea mai
produce ceva valoros, interesant, folositor sau nou, suntem cam obosiţi. Vezi
pe străzi, umblând teleghidaţi, nişte zombie trişti. Habar n-au unde-au fost şi
unde se duc, sunt prea rupţi în gură ca să le mai pese.
Îşi trăiesc vieţile lor obosite, mari sau mici, în casele
lor obosite, vorbind cu prietenii lor obosiţi şi uitându-se la TV la
divertisment obosit, care iese obosit pe locul 1 în topuri obosite. Merg la
spectacole obosite şi obositoare, din care nu au ce să înţeleagă, văd filme
chinuite care doar sporesc starea asta incredibilă de oboseală. Ascultă...
ghici ce fel de muzică în cluburi fără concept, că unii, ce-i drept, NU se
obosesc să pună un pic de amprentă personală în biznisul lor, mănâncă alimente
fără vitamine, cumpără haine din colecţii expirate ale altora şi îşi târâie
obosiţi câinii prin parcuri.
Mai trântesc un plod că "aşa trebuie" şi gata:
drumul spre surmenare totală a început.
Cât chin, câtă osteneală ne dăm cu toţii să ne sculăm din
pat. Ce oroare, să ai un strop de energie rămasă undeva pe fundul sacului, din
adolescenţă. Înseamnă că nu tragi suficient de tare! Atât de tare, încât firma
ta să producă de două ori mai multă marfă obosită, atât de tare încât să zaci
leşinat în orice zi de concediu care ţi se dă.
Burta se măreşte, dar cine mai are energie de-un abdomen?!
Copilul tău se stinge singur în camera lui, mâna lui dreaptă e deformată în
chip de mouse şi n-ai petrecut azi cu el nici 15 minute. Dar nici nu se poate,
nu când creierul tău a fost bombardat cu atâţia stimuli pe o singură zi.
Poţi să recunoşti că ai prea multe căcaturi în cârcă şi
să-ţi faci timp şi chef pentru ce crezi tu că e important? Pfuai... Te scuturi
de gândul ăsta şi îţi iei multe multe responsabilităţi pe care nici nu le-ai
vrut vreodată. Altfel societatea o să te vadă relaxat şi-o să-ţi taie capul.
Când eşti zombie, în schimb, înseamnă că eşti cineva special, ca toţi ceilalţi
zombie speciali şi zici că ai scăpat. Păcat că sunt toţi la fel de obosiţi ca
şi tine şi nu mai au energie să se mai bucure cu/pentru tine. Eşti obosit ŞI
frustrat, acum.
Ştiu măcar două persoane care şi-au îmbrăţişat total
dezarmarea. Una aşteaptă să moară. De vreo 20 de ani încoace tot aşteaptă. Cu
răbdare, cu evlavie, nu vrea să-şi strice "pofta" trăind. Uneori
oboseşte şi iese din vria asta. Face o glumă, care iese ca un pârţ sonor în
sala de cinema. E cel puţin ciudat şi jenant. Se trece repede peste buna-dispoziţie
şi ne amintim iar că aveam de murit, aicea!
Nici nu poate sta prea mult în alertă, că nu mai are antrenament -
oboseşte repede.
E obositor şi să vezi chestiile astea. Să te lupţi cu ele şi
cu tine şi cu instinctul tău de conservare, care ar vrea să se odihnească
puţin, după atâtea milenii de adaptare. Un animal sălbatic nu-şi permite luxul
de a obosi, pentru că asta înseamnă că devine cina cuiva. Dar noi putem sta
liniştitţi, doar suntem în moţul piramidei. Ce cursă lungă a fost. Tre' să ne
hodinim puţin. Somn uşor.
