Lucrurile mici

Abia s-a lăsat liniştea. Miroase a arcuş încins de vioară şi a carte nouă. Prin oblonul întredeschis o rază tulbure de soare aduce praf şi adiere de primăvară combinată cu apăsarea oraşului. Nu poate pătrunde până în colţul mansardei. Mereu umed. Rânced. Fumul de ţigară ajunge în dreptul razei şi se zvârcoleşte formând cerculeţe şi încreţituri până când ea suflă mai tare şi dispar toate printre particulele de praf. Strălucesc. Se ridică şi părul ei deranjează microcosmosul format lângă oblon. Fâşâitul mâinilor provoacă o adevărată revoluţie prin toată materia înghesuită în cameră. Raza de soare se întâlneşte cu ochii ei. Îi săgetează privirea şi îi decolorează linia exterioară a irisurilor. Verde. Mâna se ridică automat să apere faţa, apoi e lăsată să cadă pe lângă corp. Colţurile buzelor se ridică. Mâna se plimbă prin lumină până ajunge în dreptul ferestrei. Se ridică din nou, de data asta pentru a lăsa mai multă lumină să intre. Trage de mânerul ruginit al ferestrei. Cade scrum pe podea. Se rostogoleşte până la semnul de carte, proptindu-se de el. Gălăgie. Un roi de zgomote pătrunde în cameră şi se loveşte de pereţii scorojiţi. Paginile se flutură în cotor. Nu pot uni doar ele coperţile tari. Părul de pe mâini se ridică şi pielea se contractă. Microcosmosul prinde o viaţă proprie şi nu se poate hotărî dacă să iasă sau nu pe fereastră. O coardă a viorii este ciupită de rafala puternică abia iscată. Pupilele se micşorează brusc şi şira spinării împietreşte o secundă. Se întoarce spre vioară. Apoi spre uşă. Inima bate mai tare o vreme, apoi revine treptat la tic-tacul obişnuit. Colţurile buzelor de ridică. Raza de căldură s-a retras deja în spatele unei perdele gri de nori. Îşi ridică privirea spre cer. O picătură grea de apă o loveşte pe gene. Atârnă acolo, vrând să se elibereze. Strânge pleoapele şi un deget risipeşte picătura rece pe faţă. În timp ce merge spre scrumieră, particulele de praf stârnite prin mansardă se vântură, acum nevăzute. Umplu spaţiul singuratic. Striveşte cu putere ţigara. O singură dâră subţire de fum se mai învârte într-un dans cu aerul şi se stinge şi ea. Degetul mare de la picior împinge una dintre coperţi peste pagini, ascunzându-le. Mânerul ruginit al ferestrei scârţâie pentru a doua oară. Mai multe şi mai multe picături mari, grele şi reci se lovesc de geam, bătând să intre. Cuprind şi acoperişul de tablă, tropăind şi căzând neputincioase prin jgheab. Îşi freacă palmele şi se cuprinde de umeri. Microcosmosul se lipeşte uşor de podea. Nu se mai aude decât forfota ploii şi ecoul îndepărtat al unui tunet de primăvară. Colţurile buzelor se ridică.